HomeAnalize › Turneul Celor Patru Trambuline ediţia 2011-2012

Turneul Celor Patru Trambuline ediţia 2011-2012

Peste câteva zile va începe cea mai spectaculoasă şi cea mai cunoscută competiţie de sărituri cu schiurile: Turneul celor patru trambuline. Această competiţie a luat naştere cu trei decenii mai devreme decât prima ediţie a Cupei Mondiale de Sărituri cu schiurile, adică în 1952.

De la prima ediţie, competiţia este găzduită de aceleaşi oraşe: Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen (ambele Germania) şi Innsbruck, Bischofshofen (Austria). Punctele câştigate aici contează la coeficientul Cupei Mondiale, dar competiţia diferă de Cupa Mondială. Cei care vor reuşi calificarea în a doua manşă sunt cei care-şi înving oponentul în „lupta directă” plus cinci norocoşi învinşi, aceştia fiind aleşi în funcţie de performanta reuşita, primii cinci cu cele mai bune sărituri, dintre învinşi obţinând calificarea în manşa secunda.

În istoria turneului, un singur concurent a reuşit să se impună la toate cele patru trambuline, acesta a fost săritorul german Sven Hannawald, în ediţia cu numărul 50 (anul 2001-2002).

Conform siteului de specialitate: berkutschi.com favoriţii ediţiei cu numărul 60 al Turneului Celor Patru Trambuline sunt cei din Top 10 ai Cupei Mondiale: Andreas Kofler, Anders Bardal, Gregor Schlirenzauer, Richard Freitag, Thomas Morgenstern, Severin Freund, Kamil Stoch, Roman Koudelka, Robert Kranjec, Martin Koch şi elveţianul Simon Ammann care înaintea competiţiei de la cumpăna dintre ani ocupă locul unsprezece.

Organizatorii au anunţat că, au adus şi zăpadă artificială la cele patru trambuline, pentru a asigura buna desfăşurare a competiţiei în cazul în care temperaturile vor urca spre zero grade şi cea naturală va începe să se topească.

Competiţia poate fi vizionată în România pe canalul Eurosport, fiind comentat de Ion Sorin Hobana.

Spectacolul pare să fie asigurat, sperăm că şi vântul va fi prezent din direcţia potrivită, pentru a asigura portanţă săritorilor!

(Sursă foto: berkutschi.com)

Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>