HomeCârcoteli sportive › Steaua a obţinut prima victorie în amicale

Steaua a obţinut prima victorie în amicale

Stiri si pariuri Liga 1: Steaua a învins cu 2-0 pe Dynamo Kiev şi a obţinut astfel prima victorie din această perioadă de pregătire

Luni seara de la ora 20:30, Steaua a întâlnit în al treilea amical din stagiul de pregătire din Marbella pe Dynamo Kiev. În primele două amicale, Steaua a pierdut cu 2-1 în faţa celor de la Celtic Glasgow şi au remizat 1-1 cu FC Basel. Nici partida cu Dynamo Kiev nu a fost începută prea bine, ucrainienii dominând startul partidei. Totuşi prima ocazie foarte mare i-a aparţinut Stelei în minutul 25 când Raul Rusescu a finalizat cu un şut slab. Golgheterul Stelei s-a revanşat în minutul 32 când dintr-o poziţie similară a deschis scorul printr-un şut în vinclul porţii. La pauză, antrenorul Laurenţiu Reghecampf nu a mai făcut multe schimbări ca în precedentele meciuri, iar acum doar Tănase şi Rocha au intrat pe teren. În repriza secundă, Steaua a dominat jocul, iar în minutul 65 a făcut 2-0 după ce Cristi Tănase a finalizat cu un sut puternic la care portarul advers nu a avut nici o şansă. Până la final Steaua a mai avut câteva ocazii mari prin Mihai Costea şi Rocha, dar scorul final a rămas 2-0.

Următorul meci amical al Stelei va avea loc miercuri de la ora 20:30 împotriva maghiarilor de la Ferencvaros, echipă care sâmbătă a fost învinsă cu 1-0 de CFR Cluj. Aşa că Steaua, echipa cu cele mai bune rezultate Liga 1 din 2012, ar trebui să se impună la o diferenţă chiar mai mare.

Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>