HomeCârcoteli sportiveColtul suporterului › Salutaţi campioana în Bundesliga

Salutaţi campioana în Bundesliga

Nopţi albe în Dortmund la sfârşitul acestei săptămâni. Nu în fiecare zi câştigă echipa locală titlul de campioană, nu?

Mi-am pus tricoul cu Dortmund pe mine, unul mai vechi, aşa, de pe vremea când S’Oliver era sponsorul principal, dar merge şi ăsta, culorile tot galben-negru sunt iar sigla tot acolo e. Sunt fan dedicat Borussia Dortmund, mai aprig decât orice altă echipă. Pe Real, Chelsea şi Milan le simpatizez, pe Dortmund o am la favorite, alături de Universitatea Cluj. Şi cu asta am spus totul.

După 9 ani de secetă, galben-negrii au câştigat al şaptelea titlu de campioană în Bundesliga. Dortmund omorâse campionatul demult, dar abia cu două etape înainte de final, după ce a învins acasă pe Nurnberg, scor 2-0, a avut ocazia să se bucure aşa cum se cuvine de reuşită. Ce moment mai bun de a sărbători titlul de campioană câştigat cu multă trudă decât pe propriul teren? Pe Westfalenstadion 80.000 de oameni au trăit la intensitate maximă bucuria unui titlu aşteptat 9 ani. Priceless!

În 2004, din cauza problemelor financiare, Dortmund era la un pas de faliment, dar s-a redresat foarte bine şi cu acest Jurgen Klopp pe bancă a reuşit acum să triumfe într-un campionat dominat autoritar de Bayern Munchen şi Leverkusen. La Borussia s-a creat un nucleu de jucători impresionant capabil să producă spectacol şi rezultate în acelaşi timp. Dacă aţi urmărit câteva jocuri ale acestei echipe v-aţi fi convins de asta.

Când ai în atac un Barios, omul de gol, iar la mijloc pe turcul Sahin, polonezii Lewandowski şi Błaszczykowski, tânărul de 19 ani Kevin Großkreutz, un jucător care va deveni foarte curând om de bază în naţionala Germaniei, Sven Bender, japonezul Kagawa, Antonio da Silva, căpitanul Kehl şi o linie de fundaşi formată din Subotic, Hummels, Schmelzer, Santana,  Piszczek atunci nu-ţi mai trebuie nimic de la viaţă, ai echipa perfectă! Relaţiile de joc sunt foarte bune, jucătorii se înţeleg ca şi cum ar juca de-o viaţă împreună.

Sper să nu se destrame lotul actual pe modelul Urziceni, ar fi păcatul lui Dumnezeu să se întâmple asta, nu cred că asemenea greşeli vezi într-un campionat ca al Germaniei.

Dar să lăsăm gândurile astea tipice fotbalului românesc, nu-şi au rostul acum. Ca orice suporter care se respectă, aştept cu nerăbdare jocurile din Ligă ale Borussiei. Să vină Barcelona, să vină Real, să vină cei mai buni! Sper să facă o figură frumoasă şi să termine cât mai sus, în finală dacă se poate! Ar fi cea mai mare bucurie pentru mine şi pentru prima dată când una din echipele mele favorite câştigă Champions League. După părerea mea, cu lotul actual, Dortmund se poate bate lejer cu marile forţe ale Europei pentru trofeul ligii. Are cu ce, ca să zic aşa.

Ca s-o zicem pe aia dreaptă, sunt mândru că sunt dortmundez :)

Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>