HomeCârcoteli sportive › Nevoia asistenţei video în fotbal

Nevoia asistenţei video în fotbal

În orice sport sau domeniu care vă vine în minte acum, oamenii greşesc, iar din cauza acestor greşeli se distruge munca altor oameni. Aşa că suntem nevoiţi să căutăm şi să implementăm soluţii pentru a evita pe viitor greşelile. În fotbal au fost multe meciuri în care intervenţiile eronate ale arbitrilor au fost decisive pentru soarta unei partidei, iar cele mai multe dintre scandalurile ce au avut loc de-a lungul timpului au ca punct de pornire o greşeală de arbitraj a vreunui fluieraş. Unele greşeli sunt scuzate de eternul şi fascinantul motiv “oameni suntem, toţi greşim”, dar altele, de pildă golurile perfect valabile anulate din cauza neatenţiei arbitrului de margine, care distrug munca unei întregi echipe, nu mai pot fi scuzate. Pentru ele avem o soluţie care aşteaptă să fie aplicată – asistenţa video despre care s-a tot discutat şi rediscutat în ultimele, zile, săptămâni, luni.

Ultimul gol perfect valabil anulat recent cred că îi va face pe mai marii forurilor internaţionale să se gândească de două ori la acest aspect. S-a întâmplat la meciul de Premier League dintre Bolton şi Queens Park Rangers, încheiat 2-1 pentru gazde, dar golul jucătorului de la QPR, Clint Hill, care ar fi trebuit să deschidă scorul şi care ar fi schimbat cu totul soarta partidei a fost anulat în mod eronat de tuşier, mingea depăşise linia porţii, faza fiind confirmată ca şi greşeală de Federaţia Engleză de Fotbal.

Aproape toată lumea susţine introducerea asistenţei video în fotbal, iar faptul că încă nu a fost implementată cred că este din cauza acelor oameni care ar avea foarte multe de pierdut şi ar fi grav afectaţi dacă această iniţiativă ar vedea lumina zilei. Ştiţi voi, paraziţii fotbalului care sunt implicaţi în fenomenul numit mafia pariurilor, despre ei vorbim. Numai cei care ar avea un interes major s-ar opune introducerii asistenţei video, atât de necesară câteodată.

Suntem în secolul 21 numit şi secolul vitezei, de ce ne-am opune asistenţei video, care ar rezolva mare parte din problemele fotbalului modern şi ne-ar scăpa de orice suspiciune de aranjament care pluteşte deasupra vreunei partide?

foto: gsp.ro
Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>