După şapte zile intense de snooker, iată că a venit şi momentul mult aşteptat: marea finală. Iar numele celor doi bravi finalisti sunt: Neil Robertson şi Shaun Murphy.
Robertson şi-a pus în aplicare planul de răzbunare pentru înfrângerea suferită anul trecut în meciul de deschidere al Campionatul Mondial când Judd Trump îl bătea (australianul fiind campion en-titre atunci), în semifinala de Masters Bristoliaul fiind îngenuncheat cu scorul de 6-3.
Întrevederea dintre cei doi pornea cu Robertson zburând în poziţia de leader cu 2-0, scor susţinut de un break de 100 puncte, în timp ce Trump folosea un 76 pentru aş-i câştiga primul frame. Pauza dintre sesiuni însă, îl găsea pe australian la conducere cu 3-1 după înscrierea unui alt break câştigător, de această dată de 89 de puncte.
La reintrarea în arenă „The Thunder from Down Under”, aşa cum este poreclit Neil, a încasat două frame-uri consecutive, frame-uri destul de fragmentate, cel mai mare break realizat de australian fiind unul de 20 de puncte. Dar nu conta, având în vedere că scorul devenea 5-1.
Judd a încercat să revină în meci, o serie de break-uri în valoare de 29, 35 şi 95 aducându-i nu mai puţin de două frame-uri pentru un rezultat parţial de 5-3.
Jocul imediat următor a debutat tot cu tânărul Trump în acţiune, acţiune însă stopată de o incredibilă ratare a bilei albastre. Break-ul ce abia se clădea, îngheţase la doar 20 de puncte, iar Robertson se întorcea la masă.
69 de puncte mai târziu, australianul ridica victorios tacul în aer. Era 6-3, iar Robertson avea un loc rezervat în marea finală.
Semifinala cu numărul doi i-a adus faţă în faţă pe actualul campion mondial, John Higgins şi pe cel care a cucerit titlul în 2005, Shaun Murphy. A fost un meci care ar fi putut să îşi vadă toate frame-urile consumate, însă o mica bila roz a intervenit, scorul final fiind 6-4, în favoarea „Magicianului” Murphy.
Trei frame-uri. Atât încasa Shaun în debutul meciului după o ploaie de break-uri în valoare de 86, 101 şi 69 de puncte. Englezul era în mare forma, în timp ce oponentul sau … nu prea.
Totuşi, prima sesiune se încheia cu scorul de 3-1, Higgins reuşind să-şi adjudece un frame.
Dupa pauză, scoţianul şi-a mai adăugat unul la colecţie, reducând diferenţa la doar un punct (3-2), dar Murphy a fost prevăzător. Un break strategic de 122 de puncte reinstala distanţa de două puncte.
Dar nici scoţianul cu patru titluri de campion mondial trecute in palmares nu s-a lăsat bătut şi şi-a încercat norocul cu un break de 59 de puncte pentru 3-4.
Din nou Shaun a ripostat, de această dată cu un 109 ( al treilea break de peste 100 de puncte înscris în acest meci), apropiindu-se astfel periculos de victorie, 5-3.
Un ultim efort făcut de Higgins pentru a reveni în meci a căpătat forma unui break de 72 de puncte, însă frame-ul următor avea să îi zădărnicească eforturile.
Murphy a pierdut poziţia de atac la 55 de puncte, Higgins reuşind să-şi facă loc printre bile pentru a porni atacul. Pe când atingea 48 de puncte, a apărut şi inconvenientul: o bila roz aproape lipită de manta stângă.
Inconvenientul s-a transformat în tragedie când scoţianul nu numai că a ratat bila roz, însă a şi lăsat-o într-o poziţie propice pentru a fi înscrisă.
Murphy s-a reîntors la masă şi a trimis bila buclucaşă în buzunarul verde pentru 6-4 şi un loc în finală alături de Robertson.
Interesant este ca cei doi finalişti sunt la prima apariţie într-o finală de Masters, astfel încât cred că bătălia de duminică va fi una cât se poate de dură.
Meciul final se joacă în baza regulii „cel mai bun joc din 19”, cu două sesiuni: una cu începere de la ora 16:00 şi una cu începere de la ora 22:00.
