HomeCârcoteli sportive › Mare lucru în cupele europene nu facem anul acesta

Mare lucru în cupele europene nu facem anul acesta

Singura concluzie pe care o pot trage după primele meciuri ale reprezentantelor noastre în cupele europene este că, mare lucru nu vom face anul acesta în Europa. CFR a smuls o victorie uşor chinuită pe teren propriu cu Slovan Liberec (1-0), graţie unui penalty scos de eternul Kapetanos şi transformat de căpitanul Cadu (’53). Vaslui a reuşit un egal surprinzător (1-1) în templul lui Fenerbahce, după un joc mult sub aşteptări al baieţilor lui Şumudică.

Rapid a scăpat de un obiectiv în acest sezon, iar domnul Copos a scăpat de o bătaie de cap: bonusurile de calificare. “Farmecul vieţii” a încasat patru goluri de la Heerenveen şi se pot concentra liniştiţi pe celelalte două obiective rămase, cupa şi campionat, căci doar o intervenţie divină îi mai poate califica în play-off-ul Europa League. Inexplicabilă a fost căderea psihică a rapidiştilor din acest meci. Căldura infernală sau lipsa de omogenitate ar putea fi motivele pentru care rapidiştii au fost incapabili să lege două-trei pase sau să înscrie.

Steaua în schimb a fost cea mai ghinionistă dintre toate, cu cel mai lejer adversar posibil a pierdut, tocmai pe teren propriu (1-0), la capătul unei partide în care elevii lui Reghe au controlat de la un capăt la celălalt meciul, au dictat posesia în favoarea lor, dar jocul dezordonat şi lipsa unui playmaker la mijlocul terenului a contat foarte mult. Desigur, şi lipsa de concentrare a lui Tătăruşanu din ultimele partide, care a gafat din nou decisiv pentru echipa sa în minutul 6, fază în urma căreia Mikovic a deschis scorul pentru Spartak Trnava.

În afară de Rapid, care îşi poate lua gândul de la Europa League, toate reprezentantele noastre rămân în cărţi pentru calificare. Mi-e greu să cred că Steaua va fi eliminată, dar în fotbal orice e posibil. Dacă vor evolua la fel ca în prima manşă, uşor nu le va fi în deplasarea de la Trnava. CFR va avea viaţă grea la Liberec, jocul slab etalat de elevii lui Andon în debutul acestui sezon va fi punctul nevralgic al campioanei.

Evoluţia Vasluiului în infernul de pe Şükrü Saracoğlu m-a surprins plăcut. Deşi au avut cel mai greu adversar dintre toate, moldovenii lui Şumudică nu s-au temut de numele adversarului, au ieşit la joc şi i-au înghesuit pe turci în jumătatea proprie în prima repriză. Liviu Antal a redus la tăcere tribunele arenei populate cu aproape 50 de mii de turci înfierbântaţi cu o bombă de la 25 metri, profitând şi de greşeala portarului Egemen. Moldovenii nu au plecat cu victorie din Istanbul, fiindcă Bekir a restabilit egalitatea în minutul 90 cu o lovitură de cap din 9 metri, după centrarea lui Alex, iar calificarea se joacă la Piatra Neamţ.

Nu avem cu cine să ne prezentăm anul acesta la masa bogaţilor şi în Europa League. Lipsa de omogenitate, schimbările dese de antrenori, de lot, de jucători, certurile şi scandalurile interne pun serios în pericol coeficientul UEFA, care devine din ce în ce mai mic cu fiecare an ce se scurge.

foto: gsp.ro

Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>