Deţinătorul locului unu mondial, Mark Selby, a deschis scorul cu un frumos break de 103, în timp ce Dinguşor, băiat modest, s-a limitat la un 64. Câteva minute mai târziu, Selby lovea cu un 124 ce primea, din nou, doar un break micuţ de 26 de puncte.

Însă după ce baieţii s-au întors din pauza primei sesiuni, a început „răzbunarea chineză”, Ding preluând conducerea la 4-2 cu break-uri de 40 şi 90 de puncte.

Selby, a replicat cu un 66, însă Ding nu s-a lăsat mai prejos, un 51 strategic încheind prima intrevedere cu chinezul în poziţia de leader la 5-3.

Pe la orele 21:00 trecute fix, mon cher, baieţii reintrau în arena din Newport plină ochi de fani ai snooker-ului.

Din nou, primul să înscrie a fost Selby, un break de 73 de puncte reducând diferenţa dintre el şi adversar la doar un punct. Dar lui Ding nu prea i-a placut situaţiunea în cauză aşa că s-a folosit de un 83 pentru a-şi întări dominaţia.

91 de puncte mai târziu, Selby se dovedea de neoprit în dorinţa-i arzătoare de a reveni în meci. De această dată însă, Ding avea pregătit un atac strategic de 124 şi 130 de puncte pentru a zbura la 8-5, deci la doar un pas de victorie.

Selby a reuşit să mai prelungească suspansul după ce a curătat masa cu un „mortal” 145 (cel mai mare break al turneului), Ding însă încheind rendez-vous-ul snookeristic în frame-ul cu numărul 15 pentru un rezultat final de 9-6.

Ding Junhui pleacă acasă cu un cec în valoare de 30.000 de lire sterline, 5.000 de puncte şi cu un loc destul de frumos în clasamentul favoriţilor la câştigarea Campionatului Mondial din acest an. Anul trecut a ajuns în semifinală, anul acesta poate chiar mai departe.

Chinezul Ding Junhun a reuşit să se strecoare prin marea de jucăori născuţi şi crescuţi în Marea Britanie, dând lovitura de graţie în meciul  din semifinala contra lui Shaun Murphy, meci încheiat cu 6-2.

Câştigătorul Masters-ului de anul trecut a deschis scorul un un modest break de 45 de puncte, break ce primea ca răspuns un 126 din partea lui Murphy. „Nu-i nimic”, şi-a spus probabil în gând micuţul cu ochii ca boaba de orez şi a continuat cu break-uri de 91 şi 71 pentru a încheia prima sesiune la 3-1.

După o scurta pauză, Murphy a încercat să reducă din deficit cu un break de 90 de puncte, însă la cam atât s-a rezumat aportul său în meci. O serie de greşeli grave din partea englezului şi şanse nefructificate, îl aduceau în lumina „reflectoarelor” pe Ding şi ale lui serii de 86, 75 şi 35. Meciul se încheia astfel la 6-2 cu Ding Junhui în rolul primului finalist de Welsh Open din acest an.

Ceva mai pe seară am avut parte de ceva surprize, surprize semifinala secundă arătându-ne un Ronnie O’Sullivan ieşit oarecum din formă, în timp ce Mark Selby îşi continua jocul strategic început cu o zi înainte.

A fost un meci tensionat, fragmentat, singurele break-uri mari fiind înscrise în primele două frame-uri, un 84 marca Selby şi un 80 marca O’Sullivan.

Pauza îi găsea pe cei doi gladiatori ai postavului verde la egalitate, 2-2, ce a urmat semănând mai mult cu o autostrada cu sens unic pe care Selby a rulat nestingherit în mare parte.

Un break de 57 de puncte îi readucea câştigătorului de Shanghai Masters din 2011 frame-ul cu numărul cinci, în timp ce o serie formată din 45, 24, 21, 23, 22 şi 21 îi asigura locul în marea finală.

O’Sullivan deşi a avut destule şanse, nu a reuşit să le pună în pratică, s-a lăsat puţin prins în jocul ceva mai lent al oponentului său, iar în ultimele două frame-uri a fost evident că renunţase la luptă.

În schimb Selby, a perseverat chiar dacă i-a fost imposibil să câştige un frame dintr-o singură vizită şi s-a mulţumit şi cu break-uri ce de abia dacă depăşeau 20 de puncte.

Marea finală se va desfăşura astăzi, în arena din Newport intrând Ding Junhui şi Mark Selby. Împărţită în două sesiuni, prima cu începere de la ora 15:00 şi cea de-a doua cu îincepere de la ora 21:00, finala se anunţă a fi una de zile mari.

Aaaa … era să uit, primul cu 9 frame-uri în „buzunar” va fi declarat noul campion de Welsh Open.

Şi DA, dacă O’Sullivan e trecut pe listă înseamnă că într-un final glorios a reuşit să se impună în faţa lui Judd Trump. După numai puţin de trei întâniri în care „Racheta” a fost ţinută la sol, iată că vraja s-a rupt şi Ronnie a zburat ferice în semifinale.

Aşa cum era de aşteptat meciul a fost unul strans, Trump deschizand cu un break de 109, break ce a primit ca răspuns un 101 din partea triplului campion mondial chiar în frame-ul următor.

Însă Ronnie nu s-a mulţumit doar cu atât, un 88 asigurându-i un avantaj de 2-1. Totuşi, la pauza dintre sesiuni baieţii aveau să se afle la egalitate, Trump recuperând cu un 63.

O bilă neagră ratată de Judd chiar în debutul frame-ului cu numărul cinci îi dădea lui O’Sullivan şansa de a prelua din nou conducerea, şansă ce englezul a frunctificat-o pe deplin cu o „curăţare” de masă în valoare de 139 de puncte.

Trump însă a replicat cu un 88 pentru a readuce egalitatea pe tabela de marcaj, de această dată la 3-3.

Dar cam atât a putut face tânărul Bristolian, O’Sullivan atacând cu break-uri în valoare de 42, 24, 31 şi 61 pentru a câştiga întrevederea cu scorul de 5-3.

La masa alăturata Shaun Murphy şi Mark Allen s-au decis sa consume toate frame-urile posibile. Şi de ce nu? Dacă tot jucau bine amândoi.

Murphy s-a impus cu 3-1 la pauză printr-o serie formată din 45 şi 98, dar nord-irlandezul finalist de UK Championship a contrat cu break-uri de 121, 20 şi 63 nu numai pentru a reveni în meci, dar şi pentru a prelua frâiele acestuia cu 4-3.

„Magi” Murphy nu s-a panicat însă. Un 68 strategic avea să aducă egalitatea încă o dată şi să forţeze meciul să se termine în frame decisiv. Şi ce frame a fost!

Deşi Shaun şi ale sale break-uri de 44 si 26 de puncte îi garantau victoria, Allen având nevoie de numai puţin de trei snookere, nord-irlandezul a decis să joace pentru ele. Şi ca să vezi! A obţinut două.

Când Murphy a înscris bila galbena însă, Allen s-a văzut din nou în poziţia de două snookere. Dar a continuat. Şi la fel ca şi înainte a obţinut un snooker.

Bila verde a capitulat şi ea tot la îndemnul „Murphy-nian”, dar şi de această dată Allen nu şi-a pierdut speranţa şi a jucat pentru încă două snookere.

Baieţii s-au distrat realmente în arena, dar pe faţa lui Murphy se zărea o fărâmă de tensiune. Când bila maro a fost înscrisă însă, aceasta a disparut. Murphy câştiga cu 5-4.

Sesiunea de seara, deşi nu la fel de antrenantă ca cea de după-amiaza, a fost destul de interesantă.

După un start extrem de slab, Mark Selby a reuşit să-şi îmbunătăţească „acţiunea de tac” şi să îl învingă pe cel care până asearş a avut o prestaţie exemplară (aka. Stephen Maguire).

Meciul a fost unul destul de tensionat, Maguire utilizand break-uri de 81, 45 şi 35, în timp ce Selby răspundea cu 62, 110 şi 57 pentru 3-3. De aici însă Selby prelua conducerea pentru prima oară de la începutul meciului cu un break de 71 de puncte, un set de 24 şi 38 de puncte aducându-i şi victoria de 5-3 în frame-ul următor.

„Big Stephen Lee” şi Ding Junhui aveau să încheie seara şi nu neăparat într-un mod prea plăcut.

Pauza dintre sesiuni îi găsea pe baieţi la egalitate, 2-2, după cele 15 minute de relax, Lee colecţionând de pe masă 36 de puncte în prima vizită şi 24 în cea de-a doua pentru a-şi recâştiga poziţia de leader.

Situaţia avea să se inverseze după ce Ding lovea cu break-uri de 48 şi 33 pentru 4-3, dar Lee egala cu mini-avalanşa de 42 şi 41 de puncte. Din nou un meci ce îşi vedea întregul „combustibil” consumat.

Frame-ul cu numărul nouă s-a dovedit a fi destul de fragmentat, dar Ding a ştiut cum să preia conducerea. Totuşi, după înscrierea ultimei bile roşii (lovitură extraordinară) Lee avea o şansă să îl prindă din urmă şi să câştige meciul.

Bila galbenă capitulând, „Bulldog-ul” snooker-ului şi-a îndreptat atenţia către cea verde, însă chiar în momentul în care se pregătea să o lovească, undeva în public un telefon mobil îşi făcea simţită prezenţa. Bila verde a refuzat să intre în buzunaru-i de drept, Ding revenind pentru 5-4.

După meci, Lee s-a declarat extrem de dezamagit de situaţie, Ding empatizând cu el. O victorie este o victorie, însă Ding şi-ar fi dorit să o obţină în circumstanţe mai fericite.

Astăzi, dăm startul semifinalelor, de la ora 15:00 Shaun Murphy şi Ding Junhui luptându-se pentru un loc în marea finală, iar de la ora 21:00 Mark Selby şi Ronnie O’Sullivan luându-le locul.

Legenda vie a darts-ului profesionist, Phill Taylor, a încheiat meciul din cea de-a doua săptămână a turneului Premier League din Aberdeen, împotriva oponentului său aflat la debut, Kevin Painter, cu celebrul nine-dart – închiderea unui meci de darts din trei ture (9 lovituri) – considerată de profesionişti cea mai grea finalizare de atins.

La pauză, Painter avea să conducă cu 4-2, dar cum un mare campion are întotdeauna mai mulţi aşi în mânecă care pot decide o partidă, aşa şi Taylor, care, parcă de nicăieri venite acele lovituri, în runda cu numărul 10 a închis meciul la 147, cu o triplă de 20, triplă de 17 şi dubla de 18 pentru o victorie de mare campion terminată cu scorul de 8-5. Începutul rundei 10 a fost fulminant pentru Taylor, a deschis cu un 180, a continuat cu un 174, ca apoi să încheie apoteotic la 147. Demonstraţie de darts adevărat. Să ne închinăm în faţa maestrului.

Englezul în vârstă de 51 ani are 15 titluri mondiale şi peste 150 de turnee profesioniste de darts la activ, i se spune “The Power” şi intră în scenă pe melodia cu acelaşi nume a germanilor de la Snap!

Să privim un nine-dart de excepţie. Long live the legend!

foto: zimbio.com

Twente a răpus Steaua la Bucureşti chiar dacă pe teren nu a arătat mai nimic, exceptând ruperile de ritm ale lui Olah John care a semănat panică pe partea dreaptă a apărarii echipei bucureştene.

Steaua a vrut, dar arată că nu poate mai mult, că nu îşi poate depăşi condiţia. Cu un Gigi Becali la timonă care probabil a impus în echipă cam 4 mâini moarte şi îi numesc aici pe portarul Tătăruşanu, Dănănae, Tatu şi în unele momente

Prepeliţă, echipa bucuresteana a dovedit că nu este nevoie doar să îţi doreşti ca să obţii o performaţă. Stanca, chiar dacă a părut la un moment dat rezerva lui Tătăruşanu, trebuia să apere chiar dacă acesta din urmă este un portar de naţională, dar care dovedeşte încă odată inconstanţa arătată în perioada de pregătire.

Dănănae a jucat o repriză şi absolut toate fazele ofensive şi periculoase pentru portarul nostru au venit de pe partea lui fiind de foarte multe ori secondat de un Chiricheş, care a arătat siguranţă şi maturitate în joc. Odată intrat, Martinovic a dat siguranţă pe acea parte a apărării, care a suferit în prima repriză şi chiar dacă a fost depăşit de câteva ori de Olah John, autorul golului victoriei pentru Twente, a fost salvat de acelaşi Chiricheş. Tatu a fost o dezamăgire pentru mine, şi sincer afirm că eu nu îl văd titularul acela de drept care să facă diferenţa în teren. Statura nu îl ajută să se bată cu fundaşii puternici şi chiar dacă încearcă şi se zbate să realizeze ceva, cred că asta nu îl poate impune în prima echipă a Stelei.

Mai mereu în meciul cu Twente a fost defazat faţă de realitatea din teren. Ultimul este Prepeliţă, care chiar dacă a dat siguranţă la mijlocul terenului în mare parte din timpul petrecut pe teren, lejeritatea cu care a tratat faza din urma căreia Twente a înscris mă face să mă gândesc uneori de ce a fost trimis pe teren.

Steaua a strălucit prin cuplul de fundaşi centrali, Geraldo şi mai ales Chiricheş, care au făcut un meci perfect. Geraldo arată de la joc la joc că este o piesă fundamentală în angrenajul gândit de antrenorul Stelei şi dovedeşte încă odată prinevoluţia din teren că îşi merită banii până la ultimul cent. Chiricheş, cu toate că este un debutant în Cupele Europene, după cum am afirmat şi mai sus, a arătat constanţă în joc şi a rezolvat pe lângă fazele sale şi erorile comise de partea dreaptă a apărării Stelei care scârţâie din temelii.

Un alt plus s-a dovedit Eric Bicfalvi, care titularizat de Ilie Stan, în ciuda dorinţei exprimate de Gigi de a nu fi sub nici o formă titular, i-a dat încă o palmă morală finanţatorului reuşind unul dintre cele mai bune jocuri ale lui.

Una peste alta chiar dacă Steaua a pierdut prima manşă de la Bucureşti, Twente a arătat că este o echipă fragilă, de bătut şi care luată tare, şi îngrămădită în propia jumătate de teren poate face greşeli de care atacanţii noştii pot profita şi astfel se poate întoarce balanţa calificării în favoarea echipei noastre.

foto: uefa.com

Deţinător al coroanei germane din acest an, O’Sullivan şi-a asigurat un loc în sferturi după ce aproape că a şters podeaua cu Mark Williams. Deşi meciul se anunţa a fi unul cât de cât echilibrat, Ronnie spărgând gheaţa cu un break de 125 puncte în timp ce Williams răspundea la apel cu un 133, la cam atât s-a rezumat aportul galezului.

„Racheta” din Essex şi-a câştigat dreptul de a juca în sferturi cu break-uri în valoare de 96, 45 şi 56 de puncte, scorul final de 4-1 însemnâd încă o înfrângere adăugată pe lista lui Williams.

Cam pe acelaşi model, Judd Trump îşi câştiga disputa cu Stuart Bingham. Doar că aici primul care a spart gheata a fost Stu şi al său break de 74 de puncte.

De restul frame-urilor s-a ocupat Judd avalanşa de 73, 73, 100 şi 49 aducându-i locul în sferturile de finală cu scorul de 4-1.

Trump şi O’Sullivan s-au întâlnit sezonul acesta în cadrul finalei de Players Tour Championship 9, când triplul campion mondial pierdea cu 4-3, apoi în UK Championship câd avea să fie înfrânt din nou în frame decisiv, dar cu 6-5, şi în recentul Masters cand Trump se impunea cu 6-2. Rămâne de văzut dacă Ronnie îşi va lua revanşa … dar între noi fie vorba, ar cam fi cazul.

Mark Allen s-a calificat şi el pentru următoarea rundă, scorul de 4-0 aplicat legendarului Stephen Hendry şi break-urile de 81, 36, 64 şi 68 fiind responsabile de victoria nord-irlandezului. Allen ‚rade” astfel încă un veteran după Ken Doherty învins tot cu 4-0.

Scoţianul Stephen Maguire s-a arătat nemilos în faţa ultimului galez rămas în competiţie, Matthew Stevens căzându-i victimă cu 4-2.

Deşi Maguire a pornit în forţă, două break-uri de 47 de puncte aducându-i un avantaj de 2-0, Stevens a reuşit să-şi adjudece frame-ul cu numărul patru cu un break de 84.

Lui Maguire însă nu i-a prea plăcut ideea, aşa că a înscris un 111 pentru a se poziţiona la un pas de victorie, dar Stevens a atacat din nou, de această dată cu un 66 pentru 3-2.

Ultimul frame a fost unul destul de fragmentat, însă galezul a avut şansa de a forţa meciul să se termine în frame decisiv. Din păcate însă, a ratat o bilă roşie, destul de dificilă, Maguire revenind pentru a „încheia” masa.

Marele Stephen Lee ne va delecta şi el în sferturi, victoria de 4-1 obţinută în faţa lui Tom Ford oferindu-i şansa să îl întâlnească pe Ding Junhui, în timp ce Mark Selby practica acelaşi 4-1 (dar într-o formă indubitabil mai slabă decât cea a lui Lee) pentru a-l învinge pe Martin Gould şi a-şi stabilii întâlnirea de sferturi cu Maguire.

Primele două seri de Champions League din 2012 au început cum nu se poate mai bine, cu victorii, semn că pauza competiţională a fost de bun augur, dându-le antrenorilor timp şi răbdare să pregătească foarte serios meciurile ce vor veni. Primele două meciuri au fost pe 14 februarie, zi în care dragostea pluteşte în aer şi iubirea e la tot pasul. Dragostea pentru fotbal a plutit în aer. Ce Valentine’s day, mai contează altceva când a început balul de Champions League?

Primul meci din cadrul optimilor le-a adus faţă în faţă pe Olympique Lyon şi APOEL Nicossia, terminat cu scorul de 1-0 pentru gazde. Ciprioţii, încurajaţi de mulţi suporteri pătimaşi care au bătut drumul până la Lyon, nu au avut sorţi de izbândă în faţa jocului defensiv al gazdelor. Golul isbăvitor şi singurul al partidei a venit de la un pusti de 20 ani, francez de origine, Alexandre Lacazette, în minutul 58 al partidei.

Al doilea meci a însemnat şi o victorie fără emoţii pentru deţinătoarea trofeului, Barcelona, care a învins cu 3-1 la Leverkusen, cu o dublă marca Alexis Sanchez. Al treilea gol a fost reuşit de Messi. Singurul gol al nemţilor a venit din gheata cehului Michal Kadlec în minutul 52.

Ruşii de la Zenit au oferit un fotbal plăcut ochiului în faţa Benficăi şi o victorie cu 3-2, care anunţă un retur de foc la Lisabona. Gazdele au oferit faza meciului şi tind să cred că şi a acestor optimi de finală. În minutul 70, la scorul de 1-1, purtătorul tricoului cu numărul 25, Sergey Semak a reuşit un gol care l-ar face invidios până şi pe Messi. A trimis mingea în plasă cu călcâiul din doi metri, la capătul unei faze în care mingea a circulat perfect în careul portughezilor. Marcatorii partidei au fost, Pereira în minutul 20 pentru 0-1, Shirokov, 7 minute mai târziu pentru 1-1, Semak pentru 2-1, Cardozo pentru 2-2 în minutul 87, iar Shirokov a reuşit dubla la faza imediat următoare.

Ultimul meci al optimilor de finală s-a consumat pe San Siro, acolo unde Milan a măturat pe jos cu Arsenal, provocându-i o înfrâgere drastică greu de montat în returul de pe Emirates, scor 4-0. Trupa lui Wenger a fost parcă anesteziată de jocul perfect al italienilor, toate fazele importante desfăşurându-se la poarta lui Szczęsny. Mai întâi Boateng a trimis un şut bombă sub bară pe centrul porţii în minutul 15, apoi Ibrahimovic l-a servit perfect de două ori pe Robinho care nu a ratat niciodată (’38 şi ’49), ca acelaşi Ibrahimovic să închidă tabela la 4-0 în minutul 79 cu un gol reuşit din penalty. Nu ştiu dacă am văzut-o pe Arsenal într-un joc mai slab ca cel de pe San Siro, absolut nicio ocazie clară de gol, toate fazele importante desfăşurându-se în jumătatea englezilor.

Următoarele meciuri din cadrul optimilor de finală au loc pe 21-22 februarie

TSKA Moscova – Real Madrid
Napoli – Chelsea
Olympique Marseille – Inter Milano
FC Basel – Bayern Munchen

foto