HomeFotbal european › Cronica etapei XIII din Bundesliga

Cronica etapei XIII din Bundesliga

Dortmund continuă să se menţină la 7 puncte diferenţă şi după această etapă. Goleadorul Spaniei, Raul Gonzales, a bifat primul hattrick în tricoul lui Schalke. Leverkusen şi Bayern Munchen au încheiat la egalitate. Mainz câştigă la M’Gladbach în minutul 90. Hoffenheim s-a impus fără drept de apel la Frankfurt.

Schalke – Werder Bremen 4 – 0

Bremen este în scădere vizibilă de formă. Echipa care speria Europa cu ceva timp în urmă este doar o umbră a Werderului de pe locul 11 de acum. Gazdele s-au impus fără drept de apel, bucurându-şi fanii cu un meci în care au reuşit performanţa să nu primească gol. A fost meciul în care Raul a reuşit primul hattrick în tricoul lui Schalke, după ce Metzelder a deschis scorul în minutul 23. Spaniolul a închis tabela în minutul 45, 56 şi 71, iar emoţiile retrogradării s-au rispit pentru un moment. Werder coboară în a doua jumătate a clasamentului şi se anunţă vremuri grele pentru “Verzi”.

Eintracht Frankfurt – Hoffenheim 0 – 4

Frankfurt a privit neputincioasă cum scorul ia proporţii încă din minutul 31, Vukcevic  fiind primul marcator. Ocaziile gazdelor au fost, dar tot Hoffenheim au fost cei care au marcat. Ibisevic reuşeşte dubla în minutele 69 şi 70, iar Mlapa închide tabela la 0-4 în ultimul minut al meciului.

Borussia Monchengladbach- Mainz 2 – 3

Un meci strâns între două echipe pe care le desparte 17 puncte. Gazdele se află pe penultimul loc al clasamentului în timp ce oaspeţii ocupă locul 2. Deşi diferenţa în clasament era mare, meciul nu a dat impresia asta. Ambele echipe creîndu-şi multe ocazii de gol, gazdele au condus de două ori, dar de fiecare dată oaspeţii au revenit în joc. Golurile au venit abia în debutul reprizei secunde, M’Gladbach fiind cea care a deschis scorul prin Reis (’53). Schürrle a adus egalarea pentru Mainz în minutul 63, dar acelaşi Reus îşi duce din nou echipa în avantaj 5 minute mai târziu. Aportul ofensiv al oaspeţilor s-a concretizat în finalul meciului, Allagui a reuşit dubla în minutele 76 şi 88 care a dus toate cele trei puncte echipei sale şi o păstrează pe Mainz aproape de lider. Totuşi încă o despart 7 puncte de Dortmund.

Freiburg – Borussia Dortmund 1 – 2

Cu un pic de ajutor din partea arbitrului, Dortmund a reuşit să se impună la Freiburg – echipă care începe să devină o nucă tare pentru adversari. Liderul a făcut din nou un meci mare în repriza a doua – se pare că devine o tradiţie pentru Dortmund. Gazdele s-au văzut repede în avantaj încă din min. 26, Hummels a marcat în propria poartă, şi au profitat din plin de acest lucru. Au ţinut cât au putut liderul la respect, doar până în min. 70 când Lewandowski a reuşit egalarea (’76). Două minute mai târziu fundaşul lui Freiburg, Mujdza, a fost creditat cu gol după ce a împins mingea în propria poartă la o fază bizară la care gazdele au cerut offside – şi pe bună dreptate. Borussia păstrează avantajul de 7 puncte faţă de locul 2 şi vacanţa se anunţă foarte liniştită.

Hannover – Hamburger 3 – 2

Hannover a avut noroc impunându-se pe teren propriu. Stindl a deschis scorul pentru gazde în minutul 31, dar Son a egalat în min. 40. În debutul reprizei secunde acelaşi Son a marcat pentru 1-2 şi Hannover s-a văzut nevoită să se arunce în atac. Ce uşurare, egalarea a venit repede, în minutul 59 era 2-2, golul a venit din gheata lui Schulz. Finalul meciului a fost unul deschis, fiecare echipă ratând câteva ocazii care puteau încheia meciul. S-au arătat cartonaşe galbene, două de partea gazdelor, patru de partea oaspeţilor. Golul isbăvitor a venit în minutul 90, marcator Hanke.

Nurnberg – Kaisserslautern 1 – 3

Kaisserslautern continuă să surprindă frumos în Bundesliga. A surprins şi în meciul cu Nurnberg când scorul arăta 0-3 în minutul 33. Rivic în minutul 4, Ilicevic în minutul 12 şi Lakic în minutul 33 au fost marcatorii oaspeţilor. Gazdele au redus la 2 avantajul prin Mak în minutul 67, dar cam atât, Nurnberg neavând forţa necesară să întoarcă rezultatul. Până la final am mai avut un eliminat din tabară oaspeţilor, Petsos a văzut roşu direct în ’79, şi un penalty ratat de gazde în min. 83.

Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1 – 1

Derby-ul Bundesligii s-a terminat nedecis. Despre meci nu sunt prea multe de spus, ocazii au fost de o parte şi de cealaltă, Munchen ratând ocaziile mai mari. Mario Gomez a deschis scorul în  minutul 34, iar Vidal a egalat în finalul primei reprize din penalty. Nici intrarea pe teren a lui Ribery nu a schimbat cu nimic soarta meciului. Leverkusen a avut în două rânduri şansa golului, dar după cum se zice în fotbal, mingea n-a vrut să intre în poartă.

Stuttgart – FC Koln 0 – 1

Surpriză mare la Stuttgart, acolo unde lanterna roşie înaintea acestei etape, FC Koln, a câştigat graţie unui gol marcat din penalty de internaţionalul Lukas Podolski. Koln nu a arătat deloc ca ultima clasată, punând în repetate rânduri probleme gazdelor. Adevărul e că nici Stuttgart nu ocupă un loc grozav în clasament, cele două echipe aflându-se la egalitate de puncte (11). Cu Marica titular, ofensiva nu a dat însă roade pe tabelă şi meciul s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a oaspeţilor, surprinzătoare nu din punct de vedere al locului în clasament ci al valorii echipelor.

St. Pauli – Wolfsburg 1 – 1

Viitorul se anunţă sumbru pe banca lui Wolfsburg pentru englezul Steve McClaren care nici de această dată nu a regăsit drumul spre victorie. Iar obiectivul echipei care este evident titlul începe să devină din ce în ce mai greu de atins. St. Pauli a deschis scorul în minutul 28 prin Thorandt. St. Pauli a dominat categoric prima repriză, iar Wolfsburg nu a contat deloc în atac şi meciul se îndreptau spre o nouă înfrângere. Numai că, parcă de nicăieri a venit golul lui Dzeko în minutul 54 care a restabilit egalitatea. Un rezultat care mai linişteşte atmosfera la Wolfsburg, dar scaunul lui McClaren scârţâie tot mai tare.

foto: bundesliga.de
Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>