HomeCârcoteli sportive › Avem semifinalele Champions League!

Avem semifinalele Champions League!

Nicio surpriză în sferturile de finală Champions League: Barcelona, Bayern Munchen, Real Madrid şi Chelsea s-au calificat fără probleme în semifinale. Cristiano Ronaldo şi Leo Messi au fost decisivi pentru calificarea echipei lor în semifinalele competiţiei.

Marţi seară, 3 aprilie. Argentinianul a calificat-o practic de unul singur pe Barcelona în semifinale. Maşinăria de fotbal condusă de Guardiola a învins cu 3-1 pe AC Milan, din două lovituri de pedeapsă înscrise de jucătorul care la 24 ani se luptă cu recordurile din Champions League (’11, ’41). Golul al treilea a fost reuşit de Andres Iniesta (’53). Pentru italieni, Nocerino a reuşit să-l învingă pe Valdez (’31). Dacă în meciul tur, Barca a avut un penalty ne acordat, acum i-au fost acordate două, în compensaţie, unul dintre ele a fost cel puţin prea uşor acordat :). În cealaltă partidă, nemţii de la Bayern Munchen au câştigat fără emoţii pe Allianz Arena împotriva lui Olympique Marseille, scor 2-0, cu o dublă a lui Olic (’13, ’37) şi vor da peste Realul lui Mourinho.

În cea de a doua zi dedicată sferturilor de finală, Real Madrid a câştigat fără emoţii returul contra ciprioţilor de la APOEL Nicossia cu scorul de 5-2, printr-o dublă marca Cristiano Ronaldo (’26, ’75), un gol superb reuşit de Kaka (’37), iar ultimii marcatori au fost Callejon (’80) şi Di Maria (’84). Pentru oaspeţi au marcat Manduca în minutul 67 şi Solari dintr-un penalty obţinut în minutul 82. În cealaltă partidă a zilei de ieri, Chelsea s-a calificat cu emoţii în semifinale, după 2-1 cu Benfica în returul de pe Stamford Bridge. Lampard din penalty (’21) şi Meireles în minutul 90 au fost marcatorii pentru trupa lui Di Matteo. De cealaltă parte, Garcia a înscris golul pentru portughezi, cu cinci minute înainte de finalul meciului, prelungind agonia calificării pentru suporterii englezi până la golul reuşit de Meireles în ultimul minut de joc.

Semifinalele Champions League se vor juca în zilele de 17-18 aprilie (prima manşă) şi 24-25 aprilie (manşa a doua)

Bayern Munchen – Real Madrid
Chelsea – FC Barcelona

credit foto: zimbio.com
Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>