HomeFotbal european › Patru cavaleri osteniţi

Patru cavaleri osteniţi

Ce sens are să ne mai bucurăm pentru o calificare în grupele Europa League sau Champions League dacă singurul scop pentru care ajungem acolo sunt banii? Ce am văzut aseară a fost una din zilele negre ale fotbalului românesc. Din 4 echipe câte am avut, doar una s-a calificat în grupe, şi aia cu chiu cu vai. A nu ştiu câta oară se întâmplă un asemenea dezastru şi nimeni nu învaţă din greşelile trecutului. Oare de ce?

Înainte să înceapă primul meci radiam de-un optimism covârşitor, mă gândeam că vom galopa spre grupe cu toţi cavalerii din garnizoană. Numai că ai noştri cavaleri au părut extrem de osteniţi, parcă campionatul începuse de două luni şi aveam etapă la mijlocul săptămânii. A devenit ceva obişnuit pentru noi să ratăm calificarea în grupe în fiecare an. Anul trecut la fel s-a întâmplat, anul acesta iar. Oare de ce?

Steaua n-a fost părăsită aseară de zeul norocului şi i-a dat lui Tătăruşanu atât cât a fost nevoie ca să califice Steaua în grupe. Calificarea asta i se datoarează în mare măsură lui. Roş-albaştrii n-au mai arătat acea poftă de joc pe care au avut-o în ultima etapă. Oare de ce?

Timişoara şi Vaslui au pierdut fără drept de apel în faţa unor adversari mult mai bine cotaţi, acelaşi rezultat, 2-0, excepţia fiind că moldovenii au pierdut pe nişte erori grave de arbitraj.

Unirea Urziceni şi-a luat la revedere de la cupele europene cu un rezultat de egalitate, scor 1-1, împotriva croaţilor de la Hajduk Split şi nu cred că ne vor mai reprezenta prea curând în Europa.

Cam asta a fost istoria  celor patru cavaleri osteniţi ai fotbalului românesc. Zero mentalitate, zero spirit de sacrificiu, zero dăruire. Dintre toate, singura care a ieşit onorabil a fost Unirea Urziceni, iar pentru asta merită RESPECT! Steaua putea să scoată un rezultat bun şi să obţină o calificare fără emoţii în faţa unui adversar mediocru, nu a făcut-o şi a preferat să ţină de rezultat. Mă surprinde FC Vaslui totuşi pentru că la ce transferuri s-au făcut şi câţi bani s-au băgat acolo să nu prinzi grupele e ruşinos. Dacă nu era gafa aia a arbitrului altul era rezultatul, sunt sigur că astăzi aveam două echipe la tragerea la sorţi pentru că meciul era destul de echilibrat.

Timişoara a avut un meci greu, calificarea făcea parte din domeniu ştiinţifico-fantasticului, dar n-am văzut deloc dăruire, spirit de sacrificiu, să arate măcar că încearcă ceva. Uneori mă întreb ce caută Timişoara în Europa şi cum a ajuns acolo? Fără supărare pentru suporterii viola.

That’s all folks!

Vasile MANU

Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>