HomeAnalize › Ăsta-i fotbalul ce-l pohtim, parol!

Ăsta-i fotbalul ce-l pohtim, parol!

Vaslui a reuşit un rezultat mare la Roma şi a făcut uitată minunea realizată de CFR Cluj în 2008 pe acelaşi stadion, dar în compania altei echipe, AS Roma. Chiar dacă foarte mulţi nu le-au dat nicio şansă şi îi vedeau victimă sigură în faţa italienilor, moldovenii s-au mobilizat admirabil şi au reuşit să plece neînvinşi din templul de pe Olimpico, cu un rezultat mare (2-2), care ne dă, de ce nu, speranţe la o eventuală calificare în primăvară.

Am început bine partida, încă din primul minut am avut şansa de a deschide scorul, dar jocul s-a mutat treptat la poarta lui Cerniauskas, devenit eroul nostru în minutul 15 după ce l-a blocat pe Gonzales în situaţie de unu la unu, iar apoi a parat şutul lui Rocchi din minutul 19. Dacă după prima repriză experimentatul Djibril Cisse a înscris dintr-un penalty comis de Balaur în minutul 35, iar italienii păreau că nu au cum să scape victoria, pauza a fost un sfetnic bun pentru băieţii lui Hizo şi au ieşit extrem de motivaţi şi determinaţi de la cabine.

În partea a doua a jocului Vasluiul i-a înghesuit la propriu în careul propriu pe italieni, iar Adailton, Sânmărtean, Temwanjera şi Wesley au produs ceva deranj în apărarea gazdelor, producând rumoare în tribune. Ultimul reuşind să marcheze de două ori şi întorcând rezultatul în favoarea noastră. Ultraşii laziali au fost reuduşi la tăcere, tribunele au amuţit. Orgasm, nu altceva! Bucurie fără margini, românii sunt în delir, puburile au răsunat de bucurie la golurile brazilianului, s-a mai dat câte un rând de bere din partea casei în câteva localuri unde se consumă lichidul bahic asezonat cu garnitură de fotbal, iar brazilianul i-a luat locul fostului erou de pe Olimpico, Culio, în cărțile de istorie a fotbalului mioritic. FC Vaslui a fost, surprinzător, peste Lazio Roma în repriza a doua, iar dacă nu ar fi fost eroarea defensivă comisă tot de nefericitul Balaur în minutul 71, când l-a scăpat din ochi pe Sculli, care a venit din spate şi a înscris cu capul la colţul scurt, am fi asistat la cea mai importanta victorie a unui club românesc în Europa.

Ovidiu Herea - Rapid, dupa golul marcat in poata lui Hapoel

Rapid a început cum nu se poate mai bine aventura europeană în grupe, cu o victorie pe terenul campioanei din Israel, Hapoel Tel-Aviv. Remarcatul serii: Dani Coman, care fost îngerul păzitor al Rapidului, salvând câteva ocazii importante ale gazdelor, atât la 0-0, cât şi la 0-1. Ovidiu Herea a adus bucuria giuleştenilor în minutul 55, reuşind singurul gol al partidei, iar printre cei remarcaţi sunt, de la gazde: Tamuz, Igiebor şi Lala, care au fost cei care ne-au pus cele mai mari probleme, în timp ce de la Rapid, Deac a hăituit cel mai mult apărarea israelienilor, Burcă s-a descurcat foarte bine în apărare, Alexa avut grijă ca din duelurile cu el adversarii să iasă şifonaţi, ca de obicei.

Steaua a jucat extrem de pragmatic în faţa nemţilor de la Schalke, o partidă apatică şi fără prea multe ocazii. Nu am văzut ruperi de ritm, contraatacuri periculoase şi a lipsit cu desăvârşire spectacolul fotbalistic oferit de artizanii de pe teren, dovada că echipele s-au respectat între ele mai mult decât ne-am fi imaginat. Nemţii ne-au studiat mult înaintea partidei oficiale şi au ştiut la ce să se aştepte, iar noi am ştiut de unde poate veni pericolul şi de asta aveam nevoie să ne concentrăm mai mult pe partea defensivă, dar asta nu înseamnă că ofensiva a fost ignorată, Tatu şi fraţii Costea fiind responsabili cu golul care a refuzat să mai vină.

Ăsta-i fotbalul pe care-l aşteptăm, pe care-l pohtim, asta-i evoluţia pe care o vrem de la reprezentantele noastre în competiţiile europene. Aşa trebuie să jucăm tot timpul, curajos, determinat, montat la joc. Fără să ne temem de numele adversarului, de vedetele aliniate în primul 11, de valoarea lotului. Oameni sunt și ei, tot două picioare au la fel ca noi, deci nu văd de ce nu putem repeta evoluția de aseară și în meciurile ce vor urma.

foto: gsp.ro
Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>