HomeCârcoteli sportive › Arsenal a părăsit Champions League en-fanfare

Arsenal a părăsit Champions League en-fanfare

Arsenal a fost aproape de a se califica în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce au pierdut în tur pe San Siro cu 4-0 împotriva lui AC Milan. S-a terminat 3-0 in returul de pe Emirates, un rezultat care le-a lăsat englezilor un gust amar si i-a trimis pe italieni in sferturi cu scorul general de 4-3. Un gol, atât le-au mai lipsit “Tunarilor” să producă surpriza acestui sezon în cea mai prestigioasă competiţie inter-cluburi. Ce nedrept poate fi uneori fotbalul, dar de asta e atât de frumos şi fascinant.

Koscielny în minutul 7, Rosisky în minutul 26 şi Robin van Persie dintr-un penalty obţinut cu un minut înainte de pauză, au fost golurile unei partide în care doar englezii au fost pe teren, Milan nereuşind nicio fază periculoasă de gol, cel putin nu in prima parte a meciului. Repriza a doua i-a trezit din amorţeală pe italieni, dar nu au reuşit să salveze iminenta înfrângere, aşa că s-au văzut nevoiţi să salveze ce mai era de salvat, adică calificarea în sferturi, apărându-se eroic  în faţa super-ofensivei lui Wenger.

Cel mai bun jucător de la Arsenal mi s-a părut Tomas Rosisky, pe lângă olandezul van Persie care a făcut din nou un meci de zile mari, hăituind din primul şi până-n ultimul minut apărarea italienilor.  Cehul în vâstă de 31 ani a fost cel mai prezent în joc şi inclin să cred că va deveni playmaker-ul de bază a lui Wenger.

În celălalt meci de ieri, Benfica a învins-o pe Zenit cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Pereira (’45) şi Oliveira (’90) şi s-a calificat în sferturi cu scorul general de 4-3. După victoria obţinută de ruşi în tur pe teren propriu, scor 3-2, nu au reuşit să păstreze şi chiar să mărească avantajul minim şi au cedat în faţa portughezilor.

Astăzi vom avea alte două meciuri foarte interesante, cel puţin pe hârtie. APOEL Nicosia primeşte vizita francezilor de la Lyon, iar Barcelona pe cea a nemţilor de la Leverkusen.

foto: zimbio.com
Social Share Counters

Leave a Comment

NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>