Dacă fotbalul nu s-ar juca pe goluri ci pe bări şi şuturi la poartă CFR ar fi câştigat detaşat meciul cu Roma, iar Lacina ar fi fost omul meciului şi golgeterul echipei.La cât a ratat era golgeterul Ligii. Dar se joacă pe goluri, şi pe puncte. Poţi să loveşti bara în două rânduri, să expediezi o sută de şuturi la poartă, dacă nu marchezi eşti degeaba. Traore şi egoismul său au rezolvat meciul în sens negativ, dacă ar fi pasat [...]
Archive for Septembrie, 2010
“U” Cluj – CFR Cluj 1-1 (1-1) • drumul Feleacului s-a dovedit prea strâmt pentru entuziasmul miilor de “sepci roşii” care au luat calea “Cetăţii” din Alba-Iulia pentru ceea ce avea să fie un meci agreabil, de luptă, desfăşurat la poalele unor tribune cu mult suflet • tribuna a doua a consumat un nou episod fermecator de iubire necondiţionată în alb şi negru • Niculescu de atâta mers pe bicicletă, înscrie gol după gol, cel de vineri, al şaselea fiind [...]
“A treia oară-i cu noroc”, cam ăsta e motivul care stă la baza revenirii lui Marius Lăcătuş la Steaua. Fiara a uitat cum a fost pus cu botul pe labe în două rânduri de patronul guraliv, în ce manieră a fost izgonit de la marea sa iubire, de două ori încă, şi a revenit. Unii antrenori mi se pare că au memoria scurtă, altfel nu-mi explic cum pot trece atât de uşor peste umilinţe. Citeam zilele trecute prin presă că [...]
Dintre toate cele 8 vocale din limba română, “U” este cea mai plăcută la auz. Poate fi auzită în peluza “Şepcilor Roşii” la fiecare meci pe care-l joacă cea mai iubită echipă din Ardeal, acasă şi în deplasare. Dar nu vorbim despre fonetică acum, ci despre un simbol. Simbolul “U”. Din 1919 de când nişte studenţi nebuni şi frumoşi avându-l pe profesorul Iuliu Haţieganu drept făuritor au pus bazele acestui club, Universitatea Cluj a trecut prin multe faze importante care [...]
GAZ METAN Mediaş – “U” Cluj: 3-1 (1-0) • uşor ameţiţi de aerul tare al înălţimilor universitarii din Cluj au resimţit în plus şi lipsa lui Boştină, aşa încât i-au permis lui Eric să marcheze golul opt în actuala stagiune, dar asta nu a fost de ajuns şi acelaşi argint viu a inventat o pasă care l-a pus în cursă pe fostul jucător de fotbal în sală Munteanu, care i-a adus aminte lui Matache că viaţa nu e un tort [...]
Având în vedere circumstanţele, am luat decizia de a mă autopropune antrenor la Steaua Bucureşti. Nu am pretenţii financiare, mă mulţumesc şi cu salariul badigardului lui Becali. Bani de transferuri? Ce transferuri, n-am nevoie de transferuri, lucrez cu ce am. N-am jucat pentru Steaua în viaţa asta şi ţin cu Dinamo de când sunt mic, “U” Cluj o am la inimă, dar sper să nu fie asta un impediment în calea mea de antrenor la Steaua. Prietenii ştiu de ce. [...]
Dinamo a avut mereu probleme cu apărarea. Nu e prima dată şi nici ultima dată nu va fi când fundaşii o comit. Înfrângerea din meciul cu Vaslui e doar un singur capitol din istoria defensivei la alb-roşii, mai sunt şi altele. Au mai fost multe meciuri în care apărarea a pierdut meciul. Moţi a greşit acum, e adevărat, dar să nu-i tăiem capul. Nu el e singurul vinovat. Lângă el a mai fost şi Garat, care nici el n-a fost [...]
“U” Cluj – GLORIA Bistriţa 2-1 (1-0) • “Şepcile roşii” au început să înveţe drumul către Alba Iulia, distanţa de una sută kilometri nu a părut a deranja apetitul pentru joc şi pentru victorie al universitarilor care s-au cocoţat pe un surprinzător loc 5 în urma unui joc din ce în ce mai plăcut ochiului • Niculescu a dat din nou gol şi mai mult a creat practic şi golul victoriei înscris de Balde • dincolo de deal, în curtea [...]
În weekend-ul fotbalistic ce tocmai a trecut echipele mici au fost în centrul atenţiei, sau să nu le zic mici, mai slab cotate sună mai bine. Atât în marile campionate, Anglia, Italia, Spania, cât şi în România. Deşi titlul pare un pic exagerat, răzbunare nu e tocmai cuvântul potrivit, fotbalul ne-a demonstrat încă o dată ceea ce eu încerc să scot în evidenţă de 2 ani: nu mai există echipe mici şi echipe mari! Fiecare trupă are o şansă în [...]








